Povestea  noastra incepe in luna iunie a anului 2012 ,cand eu si iubitul meu ne-am hotarat ca este timpul sa incercam sa facem un bebe...asa ca am oprit pilule contraceptive (Logest) prescrise de medicul meu ginecolog de la acea vreme .Dupa cateva luni am simtit ca ceva s-a schimbat,asa ca pe 22 noiembrie am cumparat un test de sarcina care ,spre dezamagirea mea,a iesit negativ.Totusi inca simteam ca sunt insarcinata iar pe 29 noiembrie am mai cumparat un test de sarcina care a iesit pozitiv!Ne-am bucurat foarte mult amandoi,si asa am facut prima programare la ecograf pe 5 decembrie  ...

                 Si iata-ma pe 5 decembrie la doctor,emotionata .O sarcina vie,la locul ei (in uter),de 6 saptamani (spunea ecograful!) cu o gaza de doar 2 cm ... Am plecat bucuroasa de acolo ,cu prima poza a copilului meu!L-am sunat pe tati ,care razand mi-a spus ca nu are cum sa fie 6 saptamani (ceea ce stiam si eu ) dar probabil era o eroare si am plecat la scoala sa impartasesc bucuria cu colegii mei . Ne-am facut programare pentru luna urmatoare pe 4 ianuarie.

                 Eram emotionati,fericiti si ingrijorati in acelasi timp... ne bucuram ca am fost binecuvantati dar ne faceam si griji ca daca nu ne vom descurca etc... Ne-am anuntat surorile si acum trebuia sa ne anuntam parintii...Emotii,pregatiri,discursuri ,teama ...nici nu stiam cum sa incepem asa ca ne-am hotarat sa-i  anuntam mai intai pe parintii lui .S-au bucurat si ne-au incurajat,apoi am hotarat sa-i anuntam si pe ai mei dupa ce mergem la al doilea eco.

                Si iata-ne impreuna la cea de a doua intalnire!Bebe avea 12 saptamani (din nou o eroare de eco ) si avea 5 cm.Facusem si analizele standard de trimestru 1 (din decembrie) si rezultatele erau foarte bune,de aceea nu mi-a recomandat sa iau pastilute ..decat NO-SPA atunci cand am dureri de burtica deoarece uterul se mareste intr-un ritm alert .Am venit acasa si in cateva zile i-am anuntat si pe ai mei .S-au bucurat tare mult si ne-au spus ca ne vor sustine in continuare!Asa am decis sa ma mut inapoi la unchiul meu (medic ginecolog) pentru a-mi urmari sarcina.Era singurul medic in care aveam toata increderea in caz ca se intampla ceva ...cezariana adica,deoarece imi doream foarte mult sa nasc natural.M-a vazut la inceputul lunii februarie,totul ok ... mi-am facut analizele de trimestrul 2 si au iesit bune dar mi-a recomandat sa iau Ferro-Folgamma deoarece aveam anemie ...Ne-am programat pentru urmatoarea luna in martie.

                Si iata-ne pe 11 martie la control ,bebe avea 20 saptamani si cantarea deja 360 gr +/- 7 gr.Mi-a spus ca e 51% fetita !Ha,ce mai aproximare!Eu credeam ca este baietel desi in sufletul meu imi doream tare mult o fetita...In aprilie am ajuns si la medicul de familie care m-a cantarit (67 de kg si spunea ca e cam mult/adica +15 kg) ,m-a masurat si mi-a lua tensiunea ... tensiune care in acea zi era 13 cu 8 (eu normal avand 11/7-8 sau 12/7-8) ,mi-a scris pe carnetul de gravida tahicardie si mi-a spus sa-i spun medicului ginecolog la urmatorul control.Ne-am vazut pe 19 aprilie parca si totul era ok ,i-am aratat ca am picioarele umflate de cateva zile (de cand daduse putin caldura) iar el mi-a spus ca este normal si daca apar alte probleme sa il sun,de asemenea,si el mi-a mentionat ca am luat cam multe kg intr-un timp atat de scurt dar a spus ca retin apa.I-am spus de tensiune dar a spus ca e normal sa fie putin ridicata in timpul sarcinii,totusi daca e prea mare sa-l sun.Acum ne vedeam la 2 saptamani si urmatoarea intalnire trebuia sa fie undeva la inceputul lunii mai ... 

              Am stat vreo saptamana si m-am ocupat de curatenie in toata regula ,ca de! ma pregateam pentru Paste ... si mi-am amintit ca dr mi-au spus sa-mi iau tensiunea si  pe 28 aprilie mi-am luat tensiometrul in camera ca sa nu mai uit.Aveam 13 cu 8 dimineata ,iar seara 14 cu 8 ...asta se intampla intr-o zi de sambata.A doua zi ,duminica de Florii ,fiind ziua mamei am facut gratar si am stat in familie ...a fost frumos si am gasit un bun prilej de a manca mici pentru ca si asa de o saptamana nu mai mancasem nimic sarat ...Am mancat bine si m-am dus sa ma intind pentru ca mi se umflau foarte tare picioarele si ma dureau de nu mai puteam sa stau deloc in picioare...mainile si fata la fel,dar eu credeam ca este normal pentru o gravida aproape de 6 luni.Uneori ma uitam in oglinda si cand ma uitam ce burta mare am ,incercam sa-mi inchipui cum v-a fi la 9 luni.Tot mai mult ma gandeam ca nu voi reusi sa duc sarcina la bun sfarsit si ma rugam sa ajung mai repede in 7 luni.Noaptea nu mai puteam dormi de aproape o luna jumate ,adica adormeam foarte tarziu pe la 1-2 si ma simteam nelinistita ... ma rugam si imi dadeam cu mir pe burtica.Revenind...m-am intins in pat si am adormit.M-am trezit la 8 seara foarte nelinistita desi nu aveam nici un simptom,nu ma durea nimic.Mi-am luat tensiunea la ora 9 seara si aveam 15 cu 9...mama mi-a spus ca e cam mare si a doua zi sa ma duc la medic.Am plecat din camera ei si am venit in camera mea cu gandul sa mai stau pe laptop ca sa-mi mai distraga atentia,asa ca mi-am mai luat  o tensiune :16 cu 10! I-am spus mamei si la insistentele ei la ora 10 seara mi-am sunat medicul sa-i spun si sa-l intreb ce sa fac...

              L-am sunat si cand a auzit valorile m-a trimis imediat la spital,vorbise cu cine era de garda si mi-a spus ca nu vrea sa ma lase acasa pana a doua zi si sa ma duc urgent in seara aia.M-am imbracat lejer,mi-am luat carnetul de gravida si dosarul,mi-am pus papucii mamei cu scai deoarece nu-mi mai veneau nici o pereche de papuci !Nici macar papucii de casa ,asa ca cei cu scai erau perfecti pentru ca ii puteam regla.Am ajuns la spital ,mi s-a mai luat o tensiune :17 cu 10! Doctorita mi-a spus sa mergem la eco sa vedem daca fatul mai este viu."Cum adica sa nu mai fie viu?" Am fugit numaidecat ,dar era bine ... si mi-a spus ca e baietel.M-am bucurat tare mult ,nu constientizam nici un pericol ..chiar eram putin suparata ca m-au internat.(eu nu concepeam ca as putea avea ceva ,mai ales ca as putea fi bolnava!!!).

              A doua zi la prima ora a venit unchiul meu intr-o fuga la mine in salon si s-a oprit :

              -"Tu de cand esti ASA umflata?" 

              -"De vreo 2-3 saptamani!" am spus eu foarte calma 

              -"Si de ce nu m-ai sunat??? " (intre timp a venit si asistenta lui) -"Hai sa vedem daca are si edeme la burta...".Ma palpa la burta si se uita la mine :" Norocul tau...nu ai ! Cobori jos ca vreau sa te vad la eco! Apoi vii inapoi sa asculte inima copilasului." 

              Am plecat jos si am stat acolo aproape 1 ora,timp in care masura ,vorbea si asistenta nota.In drumul meu spre cabinetul de consultatii am vazut in fisa medicala (pe care mi-a dat-o asistenta) mai multe lucruri care m-au speriat:GRAVIDE CU RISC,DIAGNOSTIC:hipertensiune indusa de sarcina.Am inceput sa-mi fac ganduri iar cand am vazut diagnosticul in capul meu rulau intrebari fara raspuns.Am revenit unde eram internata ,am lasat fisa si m-au oprit la un aparat unde ascultau inima copilului si mi-au zis ca ma mai chiama si la ora 16.A inceput sa imi fie frica,ma simteam singura si m-am dus in pat .Mi-a spus asistenta sa stau linistita si sa nu mananc sarat.Am inceput sa-i stresez pe cei de acasa sa vina la mine ,sa-mi aduca mancare,de ce nu vin mai repede? Aveam nevoie de cineva aproape.Iubitul meu era in Italia si abia a doua zi am reusit sa vorbesc cu el la telefon.Mi-a spus ca vine acasa,dar mama i-a spus sa mai ramana acolo si sa-si rezolve treburile pentru ca nu e nimic grav.

              Din ziua internarii mi s-a stabilit tratamentul :Dopegyt 250 mg la 6 ore ,monitorizarea tensiunii la 6 ore (dar veneau mai des ,si chiar si noaptea cand dormeam dusa;pe toata perioada internarii mele aici am dormit foarte bine de la 10 pana la 6 dimineata si mai dormeam si la pranz),Nifedipin la cerere (daca tensiunea nu-mi scadea cu Dopegyt),sulfat de magneziu intramuscular si Dexa (pentru maturarea plamanilor bebelusului) .A venit unchiul meu dimineata dar dormeam si a plecat.M-am intalnit cu el a treia zi ,hotarata sa intreb ce se intampla sau ce se va intampla.Cele  3 monitorizari pe zi a bebelusului ma stresau maxim ,de asta le si rugam pe asistente sa-mi ia tensiunea mai tarziu,ca atunci cand ma chemau eram foarte speriata daca nu ii mai bate inimioara...

             A venit unchiul meu si l-am intrebat: 

              -"Ce se intampla?Se intampla ceva rau ?Am gresit eu undeva?? " Pur si simplu vroiam un raspuns clar pe care il ceream disperat!

              -"Faci o hipertensiune indusa de sarcina.Nu este vina ta,nu ai gresit cu nimic ...Daca vei raspunde tratamentului eu voi incerca sa-ti duc sarcina pana la 32 de saptamani,daca nu in cateva zile te voi opera de urgenta.Sa nu iti fie frica!Cat esti aici va fi bine..."(stia ca imi este foarte frica de cezariana) 

              -"Dar pot sa mai nasc natural?" am intrebat cu o ultima speranta.

              -"Din punctul meu de vedere nu.Stii ca eu sunt pro-nastere naturala .Inca nu ma pot pronunta pentru ca nu stiu cum va evolua totul.Nu te misti din pat decat la baie si inapoi" .

             Am inceput sa plang incet,in pat si incercam sa ma pregatesc.Mi-am zis ca poate va fi bine,incercam sa-mi imaginez cum decurge o nastere prin operatie.Nu puteam! Am inceput sa ma resemnez desi nu aveam nici un gand ca voi naste in cateva zile!

             1 Mai 2013.Ce zi frumoasa,cu soare si liniste! Am stat toata ziua in pat,a venit sefa de clinica si m-a vazut si mi-a spus:

              -"Cum e ?E bine,stati in pat...pana la baie si inapoi.Fiecare zi in burtica e o zi castigata!Va fi bine! "

            La 19 :00 au venit ai mei la vizita si am vrut musai sa ma spal pe cap si sa fac un dus .M-am chinuit la baia aia cu un scaun,si mama m-a ajutat.Era foarte greu ... si aveam o burta tare mare.Ei au plecat si eu am ramas in pat.La 22:00  a venit asistenta sa-mi ia tensiunea...s-a uitat speriata la mine si mi-a zis sa iau pastiluta (Dopegyt) si sa nu ma misc ca vine ea in jumatate de ora sa-mi ia tensiunea.La 22:30 a venit iar ,mi-a luat tensiunea si am mers in cabinet unde mi-a facut ultima doza de Dexa.Am plecat in salon si am luat si Nifedipin(ca asa imi spusese) .Nici nu am apucat sa ma pun in pat ca a venit cu doctorita de garda(rezident) si mi-a spus sa merg la cabinet .Acolo mi-a spus ca imi pune o perfuzie ,am intrebat cu ce si mi-a spus :-"Cu sulfat de Magneziu".Am plecat in salon ,nelinistita dupa ce intrebasem daca am teniune mare si mi s-a spus ca :-"Da...e cam marisoara.."(mai tarziu am aflat ca aveam 17 cu 10 si nu imi mai scadea) .Am sunat-o pe mama si i-am spus ca mi-au pus perfuzie ,cand eu faceam sulfatul de magneziu intramuscular.L-a sunat repede pe unchiul meu si a spus ca suna el la spital sa vada ce se intampla.

            In cateva minute a venit doctorita rezidenta mai mult tipand :

            -"Sa stiti ca daca mama suna de acasa pe dr dvstra nu se rezolva nimic...ca domnul dr nu pune diagnostice de acasa!" si catre asistenta:"Scoate-i imediat perfuzia!" 

            Asistenta mi-a spus sa o urmez la cabinet si a plecat cu perfuzia ,si dr dupa ea ... I-am dat ultimul mesaj mamei :" mi-au scos perfuzia..dupa ce pleaca astea il sun pe dr".La cabinet i-a ascultat inima lui bebe si mi-a luat foaia si am plecat la "traseu".M-am speriat,am dat sa ma duc in salon cu gandul sa iau telefonul dar a venit sefa de clinica iar si m-a oprit:

            -"Te duci jos la traseu si vii inapoi,Lasa telefonul ca nu ai nevoie de el!"

            -"Da ma operati?Macar sa stiu ei eu !" 

            -"Nu te opereaza nimeni.Mergi jos sa asculte inimioara lui bebe,te linistesti si vii inapoi sus.."

            "Traseul" inseamna ca mama este dusa intr-o sala ,langa salile de nastere, si este asezata pe un pat unde i se monitorizeaza pulsul bebelusui.Acolo se sta 1 ora,de regula,sau mai mult.

             Dr rezident a venit si ea .I-a spus asistentei :

              -"I-ai din nou teniunea..." 

              -"21 cu 11!" a spus asistenta 

              -"Te rog frumos sa te linistesti...gandeste-te ca totul pleaca din creier..."

             Ma uitam la ea ca dintr-un alt film .Ma gandeam "Oare ar trebui sa simt ceva?" 

             Apoi a continuat :" De fapt,nu simti nimic ... din cauza sarcinii... "  si catre asistenta :" Adu tubul de oxigen ca sa-l pui aici...preventiv" 

              -"Dar daca am tensiune mare ce se poate intampla ?" 

              -"Pai ,in cel mai rau caz,poti sa lesini!" (ce gluma! era bine daca puteam numai sa lesin...)

              -"ok,si pana la urma ce o sa se intample?"

              -"O sa te operam.Sa nu-ti fie frica,va fi bine!"

              -"Da` nu ma opereaza altcineva... semnez daca e nevoie...nu ma opereaza nimeni inafara  de dr meu..."

              Mi-a zambit cald si mi-a spus :"Domnul dr este pe drum.Cum ajungem ,intram primii in sala de operatie" 

              Aparatul a inceput sa tipe...Inima copilului s-a oprit.Asistenta (care abia venise si monta aparatul la oxigen) mi-a pus imediat masca pe fata si mi-a spus sa inspir si sa expir tare .Dupa 3 incercari inima a inceput sa-i bata din nou.Imi lua tensiunea..."20 cu 10... 21 cu 10 ... 20 cu 10 ... 21 cu 11 ..." 

               Eram dezorientata,nu ma puteam gandi la nimic,ma speriasem,ma uitam in jurul meu ...erau niste straini ,nu era nimeni pe care sa cunosc si sa ma arunc in bratele lui sa plang...de fapt ,nici nu stiu daca imi venea sa plang ... nu mai era timp de plans.

               M-au luat 2 asistente de brate (desi puteam merge),si m-au dus la reanimare ,unde mai erau 3 mamici gata operate.Era liniste,ele dormeau,doar cateva aparate de monitorizare mai faceau zgomot...M-am asezat pe unul din paturi ,speriata,ma uitam in jur dezorientata ,ele au revenit cu 2 aparate de tensiune ,mi le-au pus la ambele maini si le auzeam pe rand :"20 cu 10,21 cu 11...20 cu 10 ...19 cu 11 ..." .A aparut unchiu meu ca din senin.... " 15 cu 9 ... 14 cu 10 ... 15 cu10 ... 14 cu 10 ...." .Asistentele au iesit.Doctorul mi-a zambit: -" Sa nu-mi spui sa m-ai chemat degeaba... " si catre dr anestezist :"Cum facem?" Ea:"Nu stiu,eu sunt pregatita,am vorbit..." si apoi el catre mine:

                  -"O sa te operez,pentru ca asa cum s-a intamplat acum se poate intampla peste cate ore,zile ,poate chiar minute ...nu stiu.Nu ai raspuns tratamentului ...Gandeste-te ca asta este cea mai buna solutie pentru tine si pentru el.Eu trebuie sa va salvez pe amandoi si azi ,acum pot sa fac asta.Maine nu garantez,nici peste o ora nu pot sa garantez."

                  Cu ochii inlacrimati l-am intrebat daca pot sa plang.Si el :"Da,da numai 5 minute ! " :))         

                  Am inceput sa plang si m-am intors,era un geam mare si vadeam sala de operatie...erau mai multe persoane acolo care faceau curat ...cred ca erau vreo 4-5 asistente sau infirmiere care misunau pe acolo.Imediat m-a tras de maneca doamna anestezist care s-a prezentat si mi-a dat niste foi pe care sa le citesc si apoi sa le semnez...Mi-am sters lacrimile si am inceput sa citesc.Uhuuu ,dar ce multe mai erau acolo ... "anestezistul nu raspunde daca in timpul interventiei chirungicale intervine...(nu stiu ce) ,declar pe prorpia raspundere ca accept sa mi se faca transfuzii de sange in cazul in care personalul medical constata necesar acest lucru".Citeam ,imi stergeam lacrimile sa vad mai bine,si cred ca mi se mareau ochii!Ma gandeam :"Adica astia ma taie aici si nici macar nu raspund de mine?" Si urmeaza sa citesc piesa de rezistenta :ca este posibil decesul ."Stai un pic...decesul meu ?" Am semnat ...nu puteam sa mor fara sa incerc sa traiesc nu ?  Apoi anestezista a inceput sa-mi puna intrebari gen :" Cate kg aveati inainte de sarcina? "-52 kg.Mi-a zis sa mergem pe hol sa ma cantaresc ...eram atat de dezorientata ca m-am urcat pe cantar incaltata si asteptam (era un cantar de ala vechi,de eu nu stiu cum se foloseste :)) ) .Si dr: "Da papucii jos." Dau papucii jos si astept .                                                           

                  Anestezista:"Nu stii sa te cantaresti?"   

                  Eu :"Nu ... nu stiu cu de asta..." -a venit dr si m`a salvat! :))

                  Am intrat inapoi la reanimare si a continuat cu intrebarile:"Grupa dvstra sanguina"-A 2 pozitiv.","Ati luat medicamente in sarcina inafara de cele prescrise de medicul ginecolog?"-nu."Ati consumat bauturi alcoolice,droguri?-nu."Fumati ?" -nu,dar am fumat."Cand v-ati lasat de fumat?" -in noiembrie 2012."Cineva din familia dvstra ar putea sa va doneze transfuzii de sange in cazul in care este necesara aceasta procedura?"-da."Cine?"-tatal meu."Ce grupa de sange are?"-grupa 0. "Gata,intram in sala!" 

                Ma uitam dezorienta ...a venit o asistenta plinuta dar cu o figura calda si zambind m-a luat de brat si am mers in sala de operatie.Mi-a spus :"Urci pe scarile astea (erau 3-4 scari ca sa urc pe masa) si eu o sa vin pe partea cealalta .Dai jos chiloteii si ii pui in papuci si ii lasi aici langa scara".Zis si facut .Mi-a spus sa ma aplec si sa nu misc capul ca mi-l prinde si ea in pieptul ei si va fi bine.Am auzit anestezista si cum mi-a bagat ceva in spate.(imi facea anestezia ,nu am simtit nici o durere ) ,apoi asistenta m-a ajutat sa ma ridic pe masa si cu picioarele ,mi-a pus sonda (nu m-a durut) si apoi m-a intins cu totul ,m-a legat de maini si picioare,mi-a pus aparatele pentru monitorizare si tubul de oxigen si a tras paravanul (un cersaf albastru era pus in fata mea ).In tot acest timp l-am vazut pe unchiul meu si dr de garda cum erau imbracati in niste halate speciale albastre,de catre asistente...mai erau cateva asistente ,drii de la neonatologie(am aflat mai tarziu) ,o asistenta imbracata in rosu,anestezista a stat la capul meu impreuna cu asistenta draguta pe toata durata operatiei.

              Pe toata  durata operatiei am urmarit ecranul si in tot timpul am avut tensiunea 14/10,15/9.A inceput operatia (ora 1:00 cred ,2 mai ).

              DR:"Ce ti-am spus ultima oara ca ai la eco ?" 

              Eu:"Baiat?!"

              DR:"Ai o fetita!Sa-ti traiasca si sa fie sanatoasa!" Apoi am auzit un plans ,asa incet (din dreptul picioarelor mele ),si apoi in dreapta mea un planset foarte tare !Asistenta mi-a dat la o parte paravanul si AM VAZUT-O! Ce frumoasa si MICAAA era!!! Si de unde iesea acel plans ?De unde avea atata putere puiul meu sa planga atat de tare? Nu ma interesa nimic si nici nu retineam ceea ce imi spunea dr de la Neonatologie:"Fetita v-a fi mutata la sectia de Neonatologie a spitalului ,la etajul 6 ... v-a fi intubata si v-a respira artificial deoarece,... "bla bla .. nu-mi amintesc ,pentru ca gaza mea ma acaparase total si nu puteam sa scot nici un sunet.Totul a durat cateva minute am vazut-o cum i-au pus un aparat de respirat manual ,au bagat-o in incubator si AU PLECAT...

             Am intors privirea spre paravanul albastru...am simtit o ruptura imensa,am inceput sa plang incet,nu ma puteam gandi la nimic,nu-mi venea in minte decat ultimele imagini care le vazusem cu ea.Aveam un copil,o fetita pe care mi-o dorisem din tot sufletul ! Imi simteam sufletul zdrobit si de neinteles .Nu intelegeam de ce o luase ?De ce nu mi-o daduse macar un pic langa mine ? 

             Intre timp incepusem sa mormai ...nu ma durea nimic dar simteam ca se umbla prin mine (ciudat sentiment),trageam aer adanc in piept din masca de oxigen probabil in incercarea mea de a ma linisti?! 

             DR:"Te doare ceva?" 

             Eu:"Nu stiu ... cred ca da?!"

             DR:"Atunci daca te doare te las sa te dai singura jos de pe masa ! " :)) 

             ... era liniste ,se auzeau doar aparatele si dr "Inchide hemoragia asta aici la mine!Atat,gata ... Inchidem!"

            DR:"Ma auzi?"

            Eu:"Da!"

            DR:"Incep sa ti se dezumfle picioarele !" :)) 

            ....

           DR:"Mai am cateva fire aici si te las sa te ridici singura da?"

           EU:"Ok!" :)) 

           ...

          Paravanul s-a dat la o parte si DR:"De acum totul va fi bine,vedem cu fetita...Hai,te poti ridica acum !"

          EU:"Da nu pot!" 

          DR:"Da ai plans alea 5 minute?" :))

          Eu:"Nu,am plans numai vreo 2 minute!"

          DR:"Ai vazut?De asta ai avut noroc!" 

          Au venit asistentele (3) si m-au ridicat deodata de pe masa de operatie cu un cersaf si m-au pus in pat ,au mutat patul la Terapie Intensiva  unde mi-au pus gheata pe burta si ditamai sacu de nisip :)) ca am icnit cand l-a pus .Parca l-a aruncat pe mine!! Mi-au facut 2 injectii in picioare,mi-au pus o perfuzie,m-au pus la monitorizare (puls,tensiune) si m-au invelit.Mi-au spus ca mi-au adus bagajele de sus si daca vreau telefonul .Eu:"Da mi-e sete.Vreau telefonul dar nu stiu unde e ..."Mi-a umezit putin buzele si mi-a dat telefonul din geanta cu tot cu incarcator si l-au pus in priza ca era descarcat.Am vazut ultimul mesaj de la mama :"Ai vbit cu dr?De ce nu mi-ai mai raspuns?" Am apelat-o: 

          Eu:"Dormi?" cu o voce slabita,poate ca de pe somn... 

          Mama:"Mama de ce nu m-ai mai sunat? De ce nu mi-ai mai raspuns? "

          Eu:"Mama ..a venit dr si m-a operat...Am o fetita! are 1 kg."

          Mama s-a blocat ...continuanad:"Dar de ce nu m-ai sunat?" ...

          Eu :"Nu am mai avut cand..ca totul s-a intamplat repede.Sa vii..nu stiu daca poti sa vii aici si acum ca sunt la Terapie Intensiva."

          Mi-a spus ca il suna pe dr si vine dimineata la prima ora.

          In cursul noptii m-au mutat in alt salon cu inca 2 doamne.A venit mama dimineata la 5-6 ... mi-a adus chiloti,vata ,banuti si nu mai stiu ce ,nu-mi mai amintesc ce am vbit ,nu stiu daca i-am povestit si atunci ce s-a intamplat.Vorbeam incoerent si asa am mai tinut-o inca cateva zile .A plecat ,cred,cu inima zdrobita de ce intamplate,spre acelasi servici.M-am ridicat din pat,am cerut sa mi se scoata sonda ,si asistentele m-au ajutat sa merg la baie.M-am intors si m-am uitat pe geam:o biserica,biserica avea crucile indreptate inspre sala de operatie .Mi-am zis:"Uite ma,si mai zici ca Dumnezeu nu exista".Nu sunt o mare credincioasa dar cred in semne.Ma refer ca nu pup biserica dar Dumnezeu sigur exista si o sa cred lucrul asta pana o sa mor.Mai tarziu,cred ca pe la 9 sau poate 11,a venit mama,matusa si sora lui iubi.Nu-mi amintesc multe din ce am vorbit,mi-au adus flori dar au fost nevoite sa plece cu ele pentru ca nu este voie acolo,m-au ajutat sa merg la baie si apoi au plecat.Dupa o ora a venit si sora mea si cumnatul...multe nu-mi amintesc din ce am discutat sau daca am discutat prea mult.

           Pe 7-8 seara a venit o dr rezident de la Neonatologie ,mi-a explicat situatia copilului meu ,mi-a pus intrebari despre mine si tatal copilului,cred ca tot acest "interviu" a durat 15-20 de minute.Cel putin atat mi s-a parut mie ca a durat... a plecat si am adormit,m-am mai trezit pe la 11 sau poate 1  si le auzeam pe asistente ca vorbeau pe hol.

          Am dormit mult in tot acest timp ,24 de ore,si dimineata m-au mutat in alta parte de corp.A venit o asistenta si mi-a luat toate bagajele si am plecat spre sectorul "LEHUZE".Acolo am gasit un salon maaare cu 9 paturi ,cu  8 mamici si a 9 a eram eu . Era ca intr-o gara ,dar ele au devenit foarte prietenoase si bineinteles ca m-a intrebat de situatia mea pentru ca ma vedeau deseori plangand .Nu aveam inca puterea necesara sa merg la ea,nici nu stiam unde e ... o trimisesem pe mama dimineata ,nu stiam nimic,doar stateam in pat.O mamica m-a intrebat daca nu merg la copil ,dar nu stiam unde si i-am zis ca inca nu .De fapt asteptam sa vina mama si in plus nu eram sigura ca pot sa merg atat mai ales ca stiam ca este undeva la etajul 6 ,si nici nu stiam daca este lift ,de fapt nici nu luasem in calcul varianta asta.

         Seara,pe la 6 a venit mama .Mi-a spus ca a fost la Neonatologie si dr de acolo i-au spus ca fetita este stabila ,este intubata si gavata,le-a cerut sa le aduca pampersi si le-a spus sa-mi transmita sa nu vin pana cand nu ma simt bine,pentru ca nu au nevoie de mamici care sa lesine pe acolo ... Totusi eram pornita sa merg la ea si ma simteam in stare de acest lucru,plus ca vroiam sa ajung la pompe si sa ma mulg,incepeau sa-mi  impietreasca sanii.M-am dus cu mama,usor-usor ,ma tineam de ea si spre norocul meu era lift.Am ajuns sus la etajul 6,mama a ramas pe hol ,deoarece acolo intra doar parintii copilasilor.Era o sectie foarte moderna,mi-am pus papuci de plastic in picioare si am plecat dezorientata ,tot inainte.A venit imediat o asistenta si m-a "preluat" adica mi-a dat echipament :halat steril,boneta si masca.Am inaintat in sectia de Terapie Intensiva ,undeva in capat,pe dreapta si am fost intampinata de domnul dr.M-a intreabat cine sunt,am dat sa intreb ceva si mi-a spus mai intai sa merg la copil,facandu-mi semn spre incubatorul din fata usii principale.Aveam emotii...am vazut un incubator acoperit cu o pelinca,am dat-o la o parte si am vazut minunea:era ATAT  DE MICA! si nu avea o forma anume,parea umana si inumana in acelasi timp...era piele si os,ca "trasa la fata" ,plina de tuburi,tubulete in nas gura,perfuzii...Imi simteam sufletul greu,parca tot cerul imi cazuse in cap si nu ma mai puteam clinti de acolo,era prea greu ,incepeau sa-mi lacrimeze ochii ,imi puneam intrebari la secunda:"Doamne,ce copil am facut?Oare o sa traiasca?Oare ce s-a intamplat?Oare simte ca sunt aici langa ea?" Am stat acolo cateva minute (nu cred ca mai mult de 5 ca nu aveam voie ,oricum) ,minute care mi s-au parut o eternitate.M-am intors sa plec ,am iesit din salon si am venit inpoi.Dr s-a uitat fix la mine si mi-a spus:"Aveti intrebari?" eu am zis :"Nu." Am iesit cu ochii inlacrimati ,m-am dezechipat in sala de alaptat si am plecat repede pe hol.Am inceput sa plang,iar mama suferea in acelasi timp cu mine,ii repetam ca nu o sa traiasca ,ca e ATAT de mica...Am reusit sa ma linistesc si am mai stat ceva vreme pe hol ,m-am dus sa ma mulg putin si am iesit.Eram inerta si asa am si adormit... 

          M-am trezit dimineata si la 7 m-am dus la ea ,la fel...doar cateva minute ,timp in care ma rugam la capul ei.Am inceput sa-mi scot si laptele ,dar ei mi-au spus ca nu au ce face cu el ,plus ca eram inca sub tratament pentru tensiune.In salon simteam ca innebunesc ,desi daca nu erau femeile alea acolo cred ca faceam ceva nebunesc.Asistentele de acolo imi pareau cam batute in cap,mai ales cele de pe tura de noapte.Cum am mai zis,parca eram intr-o gara parasita cu niste paznici femei.Singurele clipe dupa care tanjeam erau cele in care veneau ai mei la mine.Eram inca aeriana si cred ca nici nu imi venea sa cred ce se intamplase.Le povesteam de 20 de ori ce se intamplase,ma repetam si ma tot repetam cu cat imi mai aminteam cate ceva...M-am dus si seara la fetita unde am inatalnit o doamna dr care a inceput sa vorbeasca cu mine.Era realista,expunanadu-mi riscurile la care este supusa fetita si in acelasi timp ma incuraja sa fiu puternica,sa vin la ea optimista pentru ca ii transmit starea.Ma uitam la ea si nu imi venea sa cred in ce situatie eram pusa.Pur si simplu nu ma mai puteam gandi normal,nu stiam ce ma asteapta ...daca voi avea un copil cu handicap?Cum v-a fi viata mea?Dar viata ei?Am sunat-o pe mama si am vbit foarte mult al telefon ..saraca,era asa obosita si plina de atatea ce se intamplase si mai trebuia sa ma asculte si pe mine.Era indurerata si ea ,ca si dr,imi explica aceleasi lucruri.Imi simtea durerea si totusi incerca sa ma intareasca si sa ma pregateasca pentru o eventuala pierdere.

         Am uitat sa precizez ca a doua zi de la operatie m-a sunat si iuby ,care era atunci in Italia.I-am spus ca m-a operat,ca avem o fetita ,ca e foarte mica si ca nu stiu daca v-a trai si el mi-a spus ca se porneste spre casa.A ajuns pe 6 mai la ora 17:00 la mine la spital ,cu un buchet de trandafiri albi,m-a luat in brate si am plans...i-am povestit si lui ce s-a intamplat ...vroia sa mearga sa vada fetita dar  era foarte obosit si am reusit sa-l conving sa mergem a doua zi amandoi.A doua zi am mers amandoi la fetita,l-am echipat si pe el si l-am vazut ca si pe el il durea sufletul vazand-o acolo.Am iesit de acolo cu o stare ciudata...eram suparati si totusi al meu era foarte optimist,imi repeta ca el este sigur ca fetita v-a trai.A plecat mai pe seara acasa iar eu am ramas in acelasi salon oribil,citind din cartile despre copii pe care le primisem la maternitate.Eram linistita cand am simtit niste palpitatii puternice in zona inimii,am sarit ca arsa din pat si m-am dus la cabinet.Mi-au dat pastilute,tensiune aveam doar 14 cu 8 ...Ha!Si daca am simtit asa de rau oare cum ar fi fost 21 cu 11? Doamne!

         A doua zi a venit dr si mi-a scos firele si a cerut sa mi se faca foaia de externare.M-a intrebat de fetita,dar din cate imi amintesc eram foarte aeriana ... am spus situatia ,dar am iesit foarte repede din cabinet plangand.Pur si simplu nu mai suportam,nu ma puteam exterioriza nicaieri...nici nu prea avusesem mult timp sa fac asta.Eram fericita ca plec acasa si am plecat in salon sa-mi fac bagajul,si pregatisem actele sa scot adeverinta pentru ceritificatul fetei.Deci aveam un pitic pe creier sa-i fac certificat de nastere.Ca daca moare ,vroiam sa o ingrop si sa fie intr-o evidenta.Aceste lucruri nebune de acum imi pareau atat de marete atunci!!Daca imi moare fetita ,macar sa fi avut certificat de nastere si imi doream sa vina preotul si sa o botez in spital,Iuby nici nu a vrut sa auda de asa ceva,a zis din start ca o botezam cand ajunge acasa.Eu nici nu visam la aceea zi,ma gandeam doar cat de greu va trece timpul pana atunci,eventual.A venit iuby,am facut copii dupa acte, am scos adeverinta si am plecat spre casa.Aveam aceleasi sentimente,o lasasem acolo,singura intr-un patut de spital...si ma simteam prost ca trebuia sa merg acasa ,fara copil... Am ajuns acasa si am povestit cele intamplate,am ajuns in camera mea si ma simteam rece,goala...nu stiam de ce sa ma apuc...dar era bine,parca era alta casa,incepusem sa ma obisnuiesc cu albul din spital.M-am spalat cu ajutorul lui iuby,era foarte greu ,ma miscam in reluare ...cred ca am stat mai bine de o ora sa ma spal....A doua zi am plecat sa ii scoatem certificatul de nastere ,l-am trimis pe al meu sa depuna dosarul pentru alocatia ei si usor usor aranjam lucrurile pe acasa ,lucru care ma facea mai optimista.

         Totusi ma simteam o povara,nu puteam face mare lucru...ma durea operatia,trebuia sa stau mai mult in pat,sa merg la fetita si sa o vad...Devenise ca un serviciu mersul la spital,era incomod dar totusi frumos in acelasi timp..macar cele cateva minute cat puteam sta langa ea.Imi era ciuda ca nu puteam sa o ating,si totusi dupa 3 saptamani de la nastere am reusit.O asistenta bagase mainile in incubator sa o intoarca si brusc am simtit un sentiment de ura,de invidie asa ca m-am dus tinta la dr si l-am intrebat :" Dl dr,eu nu am voie sa imi ating copilul? " .S-a uitat la mine un timp si mi-a spus :"Ba da.Ii spuneti asistentei si o sa va arate sa va spalati pe maini si ea v-a sta langa dvstra " Am plecat plina de emotii inapoi in salon,m-am spalat pe maini,m-am dezinfectat si asistenta mi-a deschis incubatorul.Imi tremura mana si ii atingeam trupul necontrolat...era atat de fina ,si atat de cruda...Al meu se uita emotionat la mine.A doua seara am avut noroc sa prind atunci cand o schimba ,incubatorul era deschis si asistenta mi-a dat-o in brate .Atunci avea 1020 de grame,Doamne!Ce emotie!si ce firava era...Aceste cateva minute petrecute la ea erau cele mai importante episoade din viata de zi cu zi ...Am inceput sa insist sa pun mana pe ea ,dar depindea de toanele asistentelor ...la fel si cu pozele ,majoritatea erau facute pe furis.

        Dupa cateva zile ,m-am dus cu iuby...aveam laptic cam 20-30 de ml si am plecat spre salonul unde era ...urma sa am un soc!Salonul gol,parca ravasit,un singur incubator pe mijloc.Fara sa-mi dau seama am tipat: "Unde e copilul meu?" Imediat a venit o asistenta si m-a intrebat cine sunt ,mi-a spus ca nu stie exact unde este fetita dar stie ca a fost mutata.O alta asistenta mi-a dat relatii...era mutata in alt corp,nu prea intelegeam mare lucru deoarece ma speriasem foarte tare asa ca am plecat impreuna cu al meu sa vedem unde e.Eram foarte agitati,nu stiam unde putea fi ,putea fi un loc mai rau decat Terapie Intensiva?Si unde era acest loc?? Pe drum ne-am intalnit cu asistenta dr meu si m-a intrebat de fetita,dar i-am spus ca e in alt corp.Mi-a zambit si mi-a spus ca daca este acolo e bine!Acolo pleaca doar copii sanatosi,si care trebuie doar sa se ingrase.M-am mai linistit si am plecat in cautarea ei.

       Am ajuns acolo (sectia de Prematuri),aceleasi reguli doar ca mai multa lejeritate din partea personalului,la modul ca ne dadeau voie sa o atingem,atat pe mine cat si pe tatal ei .Emotiile au fost foarte mari cand a atins-o si el ...o mutase acolo la 1150 de grame,foarte mica dar important era ca e sanatoasa.A trecut aproape o luna timp in care am reusit sa renuntam la incubator,apoi am inceput sa  papam la biberon si sa ajungem la minunata greutate de 1930 de grame..Eu nu imi mai faceam sperante,deoarece vestea cea buna ca in curand o luam acasa s-a compensat imediat cu una rea : fetita a facut retinopatie de prematuritate,ne-a spus medicul oftalmolog din cadrul sectiei.Este o boala pe care 90% dintre prematuri o fac.90% din cazuri trec iar restul de 10 % necesita interventie cu laser.Drumurile la spital erau tot mai dese,deoarece acum o puteam lua in brate,o puteam schimba si ii puteam da sa manance,aveam voie sa stau 1 ora sau chiar mai bine.Era un pas mare pentru noi,de la cateva minute petrecute cu ea timp in care aveam voie doar sa ne uitam la ea acum era o adevarata minune si personalul vad ca ne implica tot mai mult.In acest fel ne-am mai petrecut 1 luna in spital ,dar macar psihicul meu se intarea pe zi ce trecea pentru ca se observau si 10 -20 de grame luate pe zi. 

     Miercuri ,3 iulie 2013 am primit cea mai frumoasa veste pe care  o puteam primi : VINERI LUATI FETITA ACASA ! Eram foarte emotionati,bucurosi si nu ne venea sa credem ,asa ca am fugit acasa sa pregatesc totul pentru venirea ei ...de fapt ,ultimele retusuri... 

     Vineri,5 iulie 2013 ora 11:00.Am plecat spre maternitate cu sora mea,am zis sa mergem numai noi pentru ca sigur dureaza mult externarea.Am ajuns sus la etajul 3 ,ne-au intampinat asistentele dragute si ne-au echipat.Pentru sis totul era nou,bineinteles si ma intreba daca ma echipam asa de fiecare data cand veneam la ea -"DA!" Am pasit in holul salonului ,i-am explicat cum ne dezinfectam si am intrat in micul salon...era langa usa,mi-a zis asistenta ca imi aduce laptic sa pape ca mai dureaza pana vine domnul doctor...

    Sis:"Vaaai dar CE MICA E !" 

    Eu:"Mica?Haaa,acum e mare!Cat are azi ? "-am intrebat asistenta.

    Asistenta:"Azi are 2330 gr!"  

    Sis se uita la ea si nu ii venea sa creada,dupa o ora a zis ca se duce pe hol,eu am hranit-o si numai bine a venit si dl dr.Mi-a dat niste caietele:unul de sanatate al copilului si cel de vaccinuri insotite de fisa medicala pe care mi-a zis sa o citesc.M-am asezat jos ,caci am observat ca era o lista de diagnostice....Am inceput sa citesc ... Diagnostice:"Resuscitare la nastere,retinopatie de prematuritate,icter,apnee de premaritate erau 16 diagnostice!!!!" Citeam si nu imi venea sa cred,m-am dus putin revoltata la medicul neonatolog: "Eu de ce nu am stiut nimic?Sunt 16 diagnostice" 

    Dr.:"Ce sens avea?...Ce rost avea sa va spunem si sa va consumati ?Ce sens avea sa va consumati si sa transmiteti starea micutei?Acum totul este bine,de asta o si luati acasa,pentru ca nu mai este in pericol...de fapt,nu mai este in pericol de mult,singura problema era greutatea.Din punctul meu de vedere nu va ramane cu sechele ,si nici nu cred ca va prezenta probleme pe viitor.In schimb va cer sa veniti la toate controalele pana la 2 ani,eu ma pot ocupa in continuare de ea pana la 2 ani.Fetita a avut un start greu,nici noi nu speram ca v-a supravietui dar dupa prima saptamana ,cand am si renuntat la aparatele de respirat,a inceput sa creasca ca la carte.Suntem foarte multumiti de evolutia ei."

    A reusit sa ma insenineze si sa-mi dea incredere in mine din nou.Am facut schimb de numere de telefon si a ramas sa tinem legatura.Intre timp,asistenta mi-a imbracat-o si a mers cu mine jos pana la iesire,i-am dat 50 de lei si am iesit sa-l asteptam pe tati.A ajuns repede si a iesit din masina : "Stai!Vreau sa o pup,ca nu am putut niciodata sa o pup asa cum mi-am dorit!" Am ajuns acasa.Toti ne asteptau plini de emotie ,am pus-o in patutul ei si am inceput sa ne mobilizam ,iuby a plecat sa ia medicamente,lp si altele...eram atat de emotionata incat am reusit sa fac si tensiune 14 cu 10 ,si pana in ziua aia nu mai facusem deloc.Toti din casa se uitau la ea ca la o papusica,si era atat de mica,si de cuminte!

   Timp de o saptamana ne-am purtat cu ea exact ca la spital ... si a doua saptamana ne-am simtit foarte vinovati din aceasta cauza.Pur si simplu o hraneam la 3 ore,schimbat ,baita venea sora mea si ii facea ...pentru ca noi nu stiam si ne era si putin frica.O puneam in patut si atat...ne uitam la ea ca la o papusa.Scancea foarte rar,si de obicei cu jumatate de ora inainte de ora mesei.Dupa o saptamana am inceput sa o luam si in patul nostru ,sa o alintam etc.Oare cum am putut sa o lasam in patut si noi sa dormim iepureste?Oare cum am putut sa ne comportam cu ea ca ,cu un robot,ca cu o papusa?Singura mea explicatie este ca atat de terorizati ce am fost in spital de privirile asistentelor si a doctorilor incat nu am putut sa rabufnim din prima,sa o iubim asa cum merita,asa cum avea nevoie...copilul nostru care statuse intr-un patut de spital timp de 2 luni fara mama si tatal ei alaturi...Doamne,cand avea atata nevoie de afectiune!

    Au urmat controlele de la ochi,care spre bucuria noastra au fost bune,deoarece boala a dat inapoi.Medicii sunt multumiti de evolutia ei ,iar noi suntem cei mai fericiti parinti din lume.Au fost clipe grele,tensionante,de grija,neliniste,furie,neputinta compensate cu cele mai frumoase zambete si gangureli.Carla mea a primit o sansa la viata si eu am primit-o pe a doua ,odata cu nasterea ei ! Imi doresc sa-i cer iertare atunci cand nu am putut fi langa ea,atunci cand nu am inteles-o ,atunci cand am certat-o,atunci cand trebuia sa fac un gest pe care il astepta dar pe care nu l-am facut pentru ca nu am vrut sau nu am stiut!Te iubesc micuto si vreau ca tot ce realizez sa-ti apartina tie! 

    Sper ca povestea mea sa ajunga si la alte mame care trec sau care au trecut prin acest cosmar ,sper ca alte mame sa invete  sa-si aprecieze mai mult copii si sper ca alte mame care au avut experinte asemanatoare cu un final nefericit sa gaseasca puterea de incerca din nou sa dea nastere!Nu as fi reusit sa trec peste aceasta perioada fara ajutorul fetite,familiei si al unor mame care m-au inteles,m-au ascultat si m-au incurajat in tot acest timp! 

     Sanatate tuturor si de acum astept si alte povesti la adresa redactiei!Impreuna putem schimba ceva!Experientele personale sunt cele mai bune lectii de viata! 

 

                                                            Semneaza o mamica implinita!